noapte la fontana di trevi, colegi Norvegia Andreas
Roma o consider ....prima mea "mama adoptiva", in sensul ca aici m-am "italienizat" ca sa zicem asa. Am invatat limba, am invatat modul de trai "alla italiana" dar mai ales i-am cunoscut pe italieni, traind efectiv printre ei.
Castigand o bursa de studii la Roma (neasteptata si nesperata, mama zicea "eh, cand vei ajunge tu acolo, fara pile si cunostinte!!!) un vis pe care nu credeam ca-l voi realiza vreodata a devenit..realitate. Pana in ultimul moment (Bucuresti, agentia de voiaj) tremurasem ca nu voi ajunge pentru ca si pe lista ma pusesera cu un nume gresit si nu ma gaseau...pana la urma observand data nasterii si-au dat seama de greseala si...via! Am ajuns la Roma. Eram sase in total, patru fete, doi baieti....atatea au fost locurile... Norocul l-am avut cu limba italiana, unde am avut media cea mai mare si prin urmare am putut sa aleg Italia....(mai era Belgia dar Italia m-a atras totdeauna mai mult desi nu o stiam aproape deloc).
La aeroport venise unul din profesorii de la Universitate, mi-l amintesc binisor, Palumbo. Era simpatic si prietenos, si seara dupa ce ne-a lasat in apartamentul gasit de ei ne-a explicat pe scurt cum trebuia sa ne "miscam".
Camera era mare, spatioasa, in centrul Romei, aproape de Colosseo. Tin minte ca am deschis fereastra si am respirat adanc: ma simteam acasa. Ciudat, dar asta a fost primul sentiment pe care l-am avut la Roma, ma simteam ajunsa ....acasa!
Au urmat zile de basm: nu aveam nici un fel de probleme: banii ii luam de la scoala, totul se putea plati fara probleme si fara sa ne batem capsorul pentru ceva. Si banii erau suficienti, am si calatorit prin toata Italia (mai putin sudul, pe care l-am facut insa dupa casatorie), evident orase mai mari, singura zona de care nu m-am apropiat- Genova. Urma sa ajung, dar n-a fost sa fie...
Zilnic cateva ore la Universitate, plimbat prin toata Roma (am invatat rapid sa ma misc cu metroul) si toate serile, dar repet, toate serile..distractii si iesiri.
Aveam colegii de la Universitate, foarte simpatici, foarte prietenosi: din prima zi mi-au umplut caietul cu intalniri la pranzuri si iesiri (eh, nu le-am facut eu pe toate pana la urma...ca au urmat altele). Aveam colegii de la Academia Romana, unde mergeam deseori, chefuri si intalniri. Aici am cunoscut-o si pe Zoe D.Busulenga care insa n-a dorit sa mai cazeze studenti la Academie din cauza "balamucului" pe care l-au facut cei din primul an.
P'orma aveam colegii straini de la cursul de limba italiana...Cu ei am creat efectiv o familie, pranz-cina impreuna, inclusiv in august cand "mensa" era inchisa ne intalneam la Federico (Argentina) care locuia intr-o biserica si avea bucataria-salon , deci foarte mare, si puteam sta din nou impreuna cu totii. Gateau mai mult baietii..de necrezut dar adevarat. Noi fetele eram mai ..superficiale si in acelasi timp ne lasam servite :-)
Si mai erau colegii italieni care nu ma lasau in pace nici in perioada examenelor: intr-o seara m-au luat de la mensa, desi nu vroiam sa merg cu ei (pentru ca stiam ca as fi ajuns taaarziu!) colega mea de camera a insistat si tup in..masina, ca sa nu raman de una singura la autobuz am urcat dar a fost cum am zis eu: am ajuns dimineata acasa!!!! :-)))
Cu cei cu care am iesit putin de tot ...erau chiar romanii, colegii de scoala: dupa o luna sau doua mi-am chiar gasit o camera in alta parte (mai ieftin si eram doar doua in camera- de data asta italience) in plus ma certasem cu colega din Baia Mare care intre timp facuse un gest ciudat si neasteptat...mah! De atunci n-am mai vorbit.
O amintire placuta o am de spaniolii din Barcelona care stateau intr-una din camere, Tony si Alex. Vorbeau f.bine italiana, si au spart ei ghiata intr-o seara cu o....lada de bere si un chef facut pe loc :-)) Mai am si pozele .."evenimentului" :-))
Si tot la Roma o prietenie pe care am continuat-o si pana azi e cea cu Lourdes. Luam des masa impreuna si povesteam mult. Era hazlie pentru ca orice cuvant in italiana ea il repeta in spaniola. Nu reusea nicicum sa faca diferenta :-) A fost si la Napoli unde a stat cateva zile la noi, noi insa inca n-am ajuns la Madrid/Canarie unde sta ea desi invitatia e deschisa....
Si o alta poanta simpatica cu care de fapt si inchei sa nu devin prea plictisitoare: o seara la Quirinale...romanii (prietenii din Roma) ma invitasera intr-o seara cu ei dar fara sa-mi spuna unde vom merge. Era seara,nu se vedea mare lucru, la un moment dat intram pe o poarta si vad....o armata intreaga foarte elegant imbracata...spaima primul lucru: "oare unde ma aflu, ce s-a intamplat ?" dar masina se opreste, un militar foarte gentil, cu un zambet larg imi deschide usa, imi intinde mana sa cobor.....raman atat de surprinsa ca-mi pierd graiul :-)) Abia inauntru mi-au lamurit misterul: eram in palatul unde locuia presedintele tarii si cei din jurul sau. Iar pe pereti ca dovada...portretele presedintilor italieni...Unul din colegi locuia acolo,era fiul.....nu-mi venea sa cred, eram intr-un apartament in care in mod normal n-aveai cum sa pasesti decat prin unul din "locuitorii" sai, un apartament prezidential.
ps. Sunt mai multe de povestit...voi mai reveni cu detalii ...doar timp sa fie ;-)
Roma o consider ....prima mea "mama adoptiva", in sensul ca aici m-am "italienizat" ca sa zicem asa. Am invatat limba, am invatat modul de trai "alla italiana" dar mai ales i-am cunoscut pe italieni, traind efectiv printre ei.
Castigand o bursa de studii la Roma (neasteptata si nesperata, mama zicea "eh, cand vei ajunge tu acolo, fara pile si cunostinte!!!) un vis pe care nu credeam ca-l voi realiza vreodata a devenit..realitate. Pana in ultimul moment (Bucuresti, agentia de voiaj) tremurasem ca nu voi ajunge pentru ca si pe lista ma pusesera cu un nume gresit si nu ma gaseau...pana la urma observand data nasterii si-au dat seama de greseala si...via! Am ajuns la Roma. Eram sase in total, patru fete, doi baieti....atatea au fost locurile... Norocul l-am avut cu limba italiana, unde am avut media cea mai mare si prin urmare am putut sa aleg Italia....(mai era Belgia dar Italia m-a atras totdeauna mai mult desi nu o stiam aproape deloc).
La aeroport venise unul din profesorii de la Universitate, mi-l amintesc binisor, Palumbo. Era simpatic si prietenos, si seara dupa ce ne-a lasat in apartamentul gasit de ei ne-a explicat pe scurt cum trebuia sa ne "miscam".
Camera era mare, spatioasa, in centrul Romei, aproape de Colosseo. Tin minte ca am deschis fereastra si am respirat adanc: ma simteam acasa. Ciudat, dar asta a fost primul sentiment pe care l-am avut la Roma, ma simteam ajunsa ....acasa!
Au urmat zile de basm: nu aveam nici un fel de probleme: banii ii luam de la scoala, totul se putea plati fara probleme si fara sa ne batem capsorul pentru ceva. Si banii erau suficienti, am si calatorit prin toata Italia (mai putin sudul, pe care l-am facut insa dupa casatorie), evident orase mai mari, singura zona de care nu m-am apropiat- Genova. Urma sa ajung, dar n-a fost sa fie...
Zilnic cateva ore la Universitate, plimbat prin toata Roma (am invatat rapid sa ma misc cu metroul) si toate serile, dar repet, toate serile..distractii si iesiri.
Aveam colegii de la Universitate, foarte simpatici, foarte prietenosi: din prima zi mi-au umplut caietul cu intalniri la pranzuri si iesiri (eh, nu le-am facut eu pe toate pana la urma...ca au urmat altele). Aveam colegii de la Academia Romana, unde mergeam deseori, chefuri si intalniri. Aici am cunoscut-o si pe Zoe D.Busulenga care insa n-a dorit sa mai cazeze studenti la Academie din cauza "balamucului" pe care l-au facut cei din primul an.
P'orma aveam colegii straini de la cursul de limba italiana...Cu ei am creat efectiv o familie, pranz-cina impreuna, inclusiv in august cand "mensa" era inchisa ne intalneam la Federico (Argentina) care locuia intr-o biserica si avea bucataria-salon , deci foarte mare, si puteam sta din nou impreuna cu totii. Gateau mai mult baietii..de necrezut dar adevarat. Noi fetele eram mai ..superficiale si in acelasi timp ne lasam servite :-)
Si mai erau colegii italieni care nu ma lasau in pace nici in perioada examenelor: intr-o seara m-au luat de la mensa, desi nu vroiam sa merg cu ei (pentru ca stiam ca as fi ajuns taaarziu!) colega mea de camera a insistat si tup in..masina, ca sa nu raman de una singura la autobuz am urcat dar a fost cum am zis eu: am ajuns dimineata acasa!!!! :-)))
Cu cei cu care am iesit putin de tot ...erau chiar romanii, colegii de scoala: dupa o luna sau doua mi-am chiar gasit o camera in alta parte (mai ieftin si eram doar doua in camera- de data asta italience) in plus ma certasem cu colega din Baia Mare care intre timp facuse un gest ciudat si neasteptat...mah! De atunci n-am mai vorbit.
O amintire placuta o am de spaniolii din Barcelona care stateau intr-una din camere, Tony si Alex. Vorbeau f.bine italiana, si au spart ei ghiata intr-o seara cu o....lada de bere si un chef facut pe loc :-)) Mai am si pozele .."evenimentului" :-))
Si tot la Roma o prietenie pe care am continuat-o si pana azi e cea cu Lourdes. Luam des masa impreuna si povesteam mult. Era hazlie pentru ca orice cuvant in italiana ea il repeta in spaniola. Nu reusea nicicum sa faca diferenta :-) A fost si la Napoli unde a stat cateva zile la noi, noi insa inca n-am ajuns la Madrid/Canarie unde sta ea desi invitatia e deschisa....
Si o alta poanta simpatica cu care de fapt si inchei sa nu devin prea plictisitoare: o seara la Quirinale...romanii (prietenii din Roma) ma invitasera intr-o seara cu ei dar fara sa-mi spuna unde vom merge. Era seara,nu se vedea mare lucru, la un moment dat intram pe o poarta si vad....o armata intreaga foarte elegant imbracata...spaima primul lucru: "oare unde ma aflu, ce s-a intamplat ?" dar masina se opreste, un militar foarte gentil, cu un zambet larg imi deschide usa, imi intinde mana sa cobor.....raman atat de surprinsa ca-mi pierd graiul :-)) Abia inauntru mi-au lamurit misterul: eram in palatul unde locuia presedintele tarii si cei din jurul sau. Iar pe pereti ca dovada...portretele presedintilor italieni...Unul din colegi locuia acolo,era fiul.....nu-mi venea sa cred, eram intr-un apartament in care in mod normal n-aveai cum sa pasesti decat prin unul din "locuitorii" sai, un apartament prezidential.
ps. Sunt mai multe de povestit...voi mai reveni cu detalii ...doar timp sa fie ;-)
Nessun commento:
Posta un commento